De 15 ani, lumea curățeniei este lumea noastră. Am început această călătorie cu pași mici, dar am avut curajul să deschidem drumuri noi și să ajungem mai departe decât ne-am gândit uneori. În 15 ani dedicați curățeniei, am învățat multe lecții de viață și de business și am înțeles că nimic de valoare nu poate fi creat peste noapte.
Cei 15 ani pe care MC CLEAN îi împlinește luna aceasta sunt despre următorii 15 ani în domeniul curățeniei în România, așa cum ni-l imaginăm noi: mai dezvoltat și apreciat, mai incluziv și conectat la societate.
Și tocmai pentru că avem visuri mari, pregătim un întreg an aniversar, cu tot felul de acțiuni, pe care le vom anunța pe parcursul acestui an, prin care să împărtășim bucuria și provocările meseriei noastre, ce ne dorim în continuare și cât de recunoscători suntem pentru unul dintre cei mai buni ani MC CLEAN.
Marcăm acest moment și printr-un logo aniversar, iar cadoul pe care îl așteptăm cu cea mai mare nerăbdare e o expoziție cu lucrările a doi dintre artiștii noștri preferați, pe o temă importantă pentru noi, schimbarea percepțiilor despre munca unui agent de curățenie.
Mulțumim echipei pentru loialitate și implicare zilnică, celor care au ales serviciile noastre și partenerilor care au avut încredere în noi!